IPJ MEHEDINTI
*Prins în flagrant, cercetat pentru braconaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor*
La data de 06 martie a.c., polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au surprins în flagrant, un bărbat de 48 de ani, din comuna Malovăț, având asupra sa o armă de vânătoare, fără a deține autorizație de vânătoare valabilă.
Bărbatul a fost depistat în extravilanul localității Bârda după ce ar fi desfășurat activități de vânătoare, fără a fi autorizat în acest sens.
La vederea polițiștilor, bănuitul a fugit pe un teren viran, fapt pentru care aceștia au folosit armamentul din dotare prin executarea a două focuri de avertisment în plan vertical.
Ulterior, persoana în cauză s-a supus somației polițiștilor, fiind condusă la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor.
Arma și muniția aferentă au fost ridicate de polițiști, iar bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca astăzi, 07 martie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin cu propunerea luării unei măsuri preventive.
Se continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de braconaj și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.