Fără categorie

Strategie lui Virgil

Popescu

Strategia lui Virgil Popescu a început să dea roade!

Primarii PNL Mehedinți, trimiși speciali în interiorul PSD Mehedinți, vor reuși să unească cele două bazine electorale din Mehedinți, ( votanții PNL și pe cei ai PSD), unite sub într-un singur și unic scop, reprezentarea județului Mehedinți, pentru prima dată în istorie în forul decizional al Uniunii Europene.

OFICIAL în lista EUROPARLAMENTARILOR, Virgil Popescu, este desemnat pe poziția 8 în PNL și 18 ( PNL-PSD), pentru alegerile europarlamentare este formată dintr-o echipă de oameni performanți, serioși și care au dovedit că pot obține rezultate pentru România și pentru români. Aceștia sunt Rares Bogdan, Dan Motreanu, Adina Ioana Vălean, Daniel Buda, Siegfried Muresan, Mircea Hava, Falca Gheorghe, Virgil Popescu, Alexandru Muraru și Mara Mareş.

Candidații PNL vor merge în Parlamentul European să apere cauza României, să faciliteze atragerea de fonduri pentru dezvoltare și să găsească soluții europene la problemele românilor.

Am votat în Biroul Politic Național și Alianța pentru alegerile europarlamentare, pe care o vom valida în Consiliul Național de duminică. Aceasta este una pentru stabilitate și dezvoltare. Am lăsat deoparte diferențele politice pentru ca România să aibă o voce mai puternică în Europa. Pentru a obține un sprijin mai mare pentru fermierii români, pentru a absorbi mai multe fonduri europene, pentru a avea drumuri mai bune și mai sigure și pentru a realiza investiții în domenii-cheie, cum sunt sănătatea sau educația.

Totodată, azi, în ședința BPN, am votat candidatul pentru Primăria Capitalei – pe medicul și profesorul Cătălin Cîrstoiu – dar și o parte dintre candidații PNL pentru alegerile locale. Aleșii locali liberali au dovedit că sunt cei mai buni gospodari ai fondurilor europene, modernizând comunitățile locale și dezvoltând România.

Știu că este greu de crezut, dar niciodată Virgil Popescu, în județul Mehedinți, nu putea strânge, scorul de aproape 70 %, ( cât arată sondajele) pentru candidatura lui pentru europarlamentar. Împreună însă cu Aladin Georgescu și PSD Mehedinți, ACUM TOTUL ESTE POSIBIL!

Observ-Tot

Bine ați venit la observ-tot.ro, sursa dvs. de știri de încredere și actualizări relevante! Suntem dedicați să vă oferim informații precise, imparțiale și de înaltă calitate, acoperind o gamă largă de subiecte și evenimente din diverse domenii.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Verifică de asemeni și
Close
Back to top button